Clouds in the sky

..you never mind/ happy or sad/ you always shine :)

Amintirile se scriu zilnic

Acasă cu A mare revăd prietenii care-au rămas la fel de dragi şi a căror apropiere este mereu aceeaşi, indiferent de distanţa în kilometri care ne desparte câteodată.

Cam aşa a fost weekendul în Arad, cu update-uri reciproce şi visuri "spovedite", multă mâncare chinezească, o mână de nori pe cer şi multă veselie pe chipuri şi în suflet. M-am pricopsit şi cu nişte poze vechi de-un an, când pentru o zi, m-am jucat de-a make-up artist. La nunta Lidiei.

Obiceiuri vechi

Odată cu instalarea verii plonjează cărţile de pe rafturi, una câte una.
Pe Botton l-am isprăvit rapid. Apoi, l-am tras puţin de urechi pe Rushdie (încă n-am terminat cu el) şi, mai nou, m-am întors la febleţea mea din tinereţe, fermecătorul John. John Fowles. După al său Magus captivant, urmat de misterioasa iubită a locotenentului francez, a venit rândul colecţionarului, care, pe cuvânt, m-a cam prins în mreje obsesiv, obsedatul.

In Joyce's style

James Joyce is wearing a style of eyeglasses introduced in 1880. The style lost popularity and was discontinued after the stock market crash of 1929. Joyce is wearing Windsors covered with an early type of plastic called "zylo", introduced around WWI. Zylo could be black, brown, and tortoise shell.

what if they were back in style? I know at least one person who would wear them :) Guess they could easily replace the much too popular Police style.

Joyful

Cu autocritica de mână, mergem mai departe. Ziua de azi a fost o pişpirică veselă, iar acesta nu e un jurnal.

Sparklehorse - Ghost of His Smile
Asculta mai multe audio Muzica

Eul deştept vs eul prost

Autocritica muşcă cel mai tare atunci când dintr-o incoerenţă în gândire sau vreo gaură în planuri, te trezeşti obligat să fii într-un loc anume şi să faci un anume lucru neplăcut, când, de fapt, tot ce îţi doreşti este să fii în cu totul altă parte, bucurându-te de ceva cât se poate de plăcut.

(photo by M)

Felicitări

Celor ce nu renunţă, celor ce înving şi celor ce pierd, dar fiindcă ştiu cum, la urmă, izbutesc. Celor ce se bucură de lucrurile mărunte, celor ce cred şi celor ce speră. Celor pasionaţi şi sinceri, celor aflaţi în lipsuri dar frumoşi la suflet. Celor cu mintea trează şi inima blândă. Celor ce le pasă, celor ce rămân alături la bine şi la rău. Celor ce iau examene, celor ce le pică şi până la urmă le iau cu brio, celor ce adună diplome dar le depăşesc prin experienţă. Celor ce încearcă până reuşesc şi tuturor celor ce ştiu să viseze şi să realizeze ceva, orice.

Confirmare

"E poate adevărat că nu existăm cu adevărat până când nu ne vede cineva existând, nu vorbim cu adevărat până când nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu suntem pe de-a-ntregul vii până când nu suntem iubiţi." (Alain de Botton, Eseuri de îndrăgostit, p. 133)

Hint

Cum îţi dai seama că traducătorul/traducătoarea cărţii pe care o citeşti (în cazul meu, Eseuri de îndrăgostit, Alain de Botton) nu îţi împărtăşeşte gusturile muzicale?
Atunci când traduce nişte cuvinte de genul "to like Joni Mitchell" (cel mai probabil) prin "să-l guste pe Joni Mitchell", având în vedere că Joni e o ea.

Open Happiness

O poveste care începe la sala de lectură a bibliotecii şi continuă ani la rând, se dezvoltă frumos şi în 14 februarie (această zi primind o aură specială în cel mai egoist şi neuniversal chip posibil) ajunge la cote înalte (mulţi parapeţi escaladaţi). Cei doi se amuză cu un paintball şugubăţ de 1 mai ne-muncitoresc, se joacă pe rând de-a fotografii, ţes cuvinte din voie bună şi suflet deschis, colindă o mulţime de străzi împreună, înalţă rugăciuni, tot împreună, citesc, râd, plâng şi câteodată, cântă. Foarte des gătesc, din când în când călătoresc, uneori ea îi citeşte, alteori el îi recită. El mai şi pictează, ea mai şi predă. Amândoi visează şi de multe ori crează lumi şi realităţi comune. Niciunul nu aprobă sentimentalismul ieftin, nimeni nu epatează. Ea mai exagerează, el o mai alintă. Câteodată, se distrează uitându-se la filme pe ecrane mici sau mari, o dată, chiar 3D. Acum un an, au băut acelaşi ceai de trandafiri la Cărtureşti, cu ploaia prinzându-i din urmă. Azi, se tot duc la Cărtureşti, de mână. Savurează câte-un mate mexican, glumesc deasupra unui suc de mere şi sunt plini de soare. O dată la câteva luni se întâlnesc cu prietenii dragi de departe şi săptămânal cu cei de-aproape. Cândva, ea l-a tuns. El îi adoră de mult ochii. Uneori, se amuză grozav unul pe seama celuilalt, câteodată se ceartă, ea îl mai critică, el o mai dojeneşte, şi, întotdeauna, se iubesc.

Nu avem nevoie de prieteni imaginari

Cu tot cu ursuleţul grăsan de pluş,

cu ciocolata caldă

din ganoderma malaeziană,

frige inima în noi, iubite.

Lângă tigaia de pe ochiul mic

în care-ţi plimbi mâinile frumoase cu spor,

se umflă orezul din oala arsă, ruginită.

Ca pânza de păianjen prinsă

între doi pereţi scobiţi de hol,

ca zaţul stingher lăsat în ceaşca goală,

s-au lipit de geamuri,

petele de după ploi.

?

Mă tot întreb ce am făcut să merit asta.

Go watch the balloon house

Dacă reuşiţi, mergeţi de-l vedeţi la Cinema City, vizualizare 3D. Pe cuvântul meu că merită!
Imagini frumoase, un soundtrack genial (din acelea care ajung să te urmărească plăcut), dublarea în română realizată cât se poate de profesionist şi învăţături drăguţe pentru minţile deschise -- ingrediente şi de ici şi de colo, care fac din filmul ăsta o bomboană.

La pervaz

Acum douăzeci de minute, în paharul meu poate mai era încă o treime din sucul de mere. În al tău, gheaţa s-a topit de mult.

Stau la geam, între doi pereţi albi, pe care mă strădui să nu îi ating nici măcar puţin cu talpa sandalelor cu cataramele mici prinse de curele înguste sau late.
Tocmai ţi-am spus cât de interesant mi se pare când scriem amândoi în acelaşi timp, despre un moment împărtăşit. Te-am întrebat dacă scrii despre noi. Tu ai zis "ai să vezi", mi-ai mâzgălit foaia, eu ţi-am tras o liniuţă cu pixul pe caiet, iar tu, brusc, mi-ai furat pixul.
Baţi ritmul cu piciorul, baterist mic ce eşti; mă priveşti, iar eu îmi zic că sunt cam curioasă.

Prin faţă pe la Cărtureşti trec oameni mulţi - singuri, perechi sau în grupuri. Întâi de toate, le privesc pantofii. Apoi, mă amuză cum întreaga înfăţişare le-ar putea fi dedusă atât de uşor numai şi numai după încălţări.

Pentru vreo jumătate de oră am rămas doar noi doi aici. Asta după ce s-au dus bărbatul nebun, pe care ai zis că-l ştii de când lucrai la librărie, necăjitul, cu ciudata lui cu părul lung, supăratul că azi nu-i merge laptopul, deşi băgat în priză, la fel ca ziua dinainte.
Ce chestie...miroase a praf la ceainărie! Şi ce păr des ai, iubire........
Începe să mă cam doară spatele de la perete şi mi-e frică să nu-mi fi albit cumva bluza verde. Ei, şi? În fond, nu prea contează. Aşa zice şi Tom Hodgkinson în cartea de-o ţin pe genunchi, sub hârtia pe care scriu. Vine cu idei on "How to be free". Ce-i drept, mă simt mai liberă fără celular. L-am uitat acasă. Şi cataloagele cu notele studenţilor completate la Universitate tot un sentiment de uşurare-mi dau.

Iar au pus Telepopmusik. Bun aşa. Că de când am venit au schimbat vreo şase-şapte stiluri.

Tu deja ai terminat cu scrisul. Deja nu mă mai miră. Eu mereu mă lungesc, tu scrii întotdeauna repede şi bine.
Da. O nouă poezie. Un pupic. Doi.

Călcâii mei obosiţi se ascund de fapt în spatele durerii de spate, iar sandalele cu care te-ai certat de curând, tremură în ritmul pixului apăsat pe foaie.

Au pus o piesă jazzy. Îmi spui că sună a Cristina Pădurariu. Eu schiţez un zâmbet, căci mă gândesc la numele tău, instantaneu.
Şi mi-e ciudă tare, că ţi-am dat şi ţie răceală.

Puţin vin vechi din beci

Jazzul vechi se ascultă când e cald tare afară.

Când patefoanele răsună a jazz vechi,
telefoanele au fire lungi şi răsucite cu dor,
mămicile gătesc supe uşoare, de salată verde,
profesorii ursuzi dau ultimele meditaţii
şi câinii se ascund, morocănoşi, pe sub copaci umbroşi.

Când e cald tare afară,
studenţii visează la valuri şi la nisip fin închis în pumni,
bătrânii singuri joacă table-n parc,
nepoţii urlă isteric de sete,
şi arhitecţii, imperturbabili, desenează.

Upon who belongs to who :)

A day by the lake

[the 4th picture, by Andreea]

A soundtrack for the Rain

The Clientelle - When you and I were young
Asculta mai multe audio Blog »

Pic(t)uri de iunie

Ploaia căptuşeşte spărturile înalte
pe care tu păşeşti acum uşor,
grăbit,
în timp ce fluieri mut,
ca într-o mănăstire.
De-aseară,
soarele s-a deghizat în pustnic
şi norii se tot fugăresc pe cer,
iar eu aştept să vină miezul zilei
să o luăm hai-hui
la cucerit pământul,
cu un bilet îngust şi galben,
în mâinile împreunate strâns.